Echipa Alphega: Când ați lansat proiectul și care este misiunea AIVI (Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune)?

Iulia Dromereschi: În 2012, am inițiat primele acțiuni în Cluj-Napoca: un prototip de ConvoClub (pe atunci, sub forma unor întâlniri ale pasionaților de limbi străine în cafenele) și co-organizarea variantei locale a inițiativei Schimb de Cărți (deja existentă la nivel național, și care acum se mai organizează doar în Cluj și în București). Nu eram nici măcar un grup informal. Văzând că ideile prind și că oamenii sunt încântați, am „plusat” și, în 2016, când ConvoClub exista deja de doi ani, am înființat oficial asociația.

AIVI are ca misiune promovarea, susținerea și implementarea incluziunii social-culturale prin metode non-formale. Pe românește, urmărim să ajutăm oamenii să își găsească mai ușor locul în societate și să se accepte, înțeleagă și aprecieze unii pe ceilalți, indiferent de cultura din care provin și de limba pe care o vorbesc. Organizăm activități care ajută și beneficiarii, și voluntarii, iar poveștile de succes ne parvin de ambele părți ale sistemului.

 

Echipa Alphega:Ce este Convoclub?

Iulia Dromereschi: ConvoClub este un program de învățare/exersare a limbilor străine cu ajutorul acelorași metode non-formale, gândite și dezvoltate de voluntarii implicați. A pornit de la constatarea că limbile străine nu sunt, de multe ori, predate corespunzător. Când susțineam module de limbi străine în companii sau dădeam meditații, primeam adesea feedback-ul surprinzător că participanții nu reținuseră mai nimic din zecile de ore din liceu sau facultate. Ca absolventă a studiilor de profil și profesând în domeniu, mi-am dorit să văd pasiunea mea pentru dinamica limbilor străine, pentru etimologie și lingvistică, împărtășite. Așa a luat naștere ConvoClub, care a ajuns, de la întâlniri în cafenele ale unor pasionați, care însumau șase limbi străine, să numere 25 de variante de curs, în 2017, moment în care s-a vorbit și s-a învățat inclusiv swahili în Cluj-Napoca.

 

Echipa Alphega:Știm că organizați și cursuri de limbi străine pentru străini. Care este media de vârstă și ce opinii au despre limba și cultura română?

Iulia Dromereschi: ConvoClub RO a fost una dintre cele mai bune idei avute pe parcursul programului. Nu doar că existența unui club de limba română le era de folos celor care decideau să se mute în Cluj, sau studenților și voluntarilor străini, însă așa s-a creat modelul de schimb de experiență. Am început să oferim voluntarilor străini șansa de a-și preda propria limbă și de a-și prezenta propria cultură celor interesați, și astfel de a-și face prieteni, de a mai ieși din cercul restrâns al vorbitorilor aceleiași limbi materne din comunitatea lor, și de a mai nărui niște stereotipuri.

Cum Convo nu s-a concentrat (încă) pe copii, ci doar pe adulți, majoritatea beneficiarilor străini au fost studenți sau angajați, veniți temporar sau definitiv în Cluj/România. Impresia majoritară este că româna e o limbă dificilă, ceea ce e adevărat, nu fiindcă ar fi într-adevăr, ci mai degrabă din cauza lipsei unei structuri clar definite. România le place, și, cum comunitatea sud-americană este puternic reprezentată în Cluj-Napoca, auzeam des ideea că noi și sud-americanii suntem „frați”, că avem nu atât obiceiuri, cât o atitudine și o deschidere asemănătoare. Majoritatea lor s-au adaptat extrem de repede și de bine, și au fost și primiți cu ușurință de societatea locală, fiind atât de comunicativi.

 

Echipa Alphega: Cât de interesanți sunt clujenii de învățarea limbilor străine și care sunt cele mai solicitate limbi străine?

Iulia Dromereschi: Interesul apare în faze. În urmă cu doi ani, am avut parte de un adevărat „boom” în materie de limbi asiatice. Japoneza a fost cea mai căutată - cred eu și fiindcă aveam nu doar voluntari români bine pregătiți și implicați, ci și pentru că am beneficiat de aportul a trei voluntari japonezi care și-au atras un adevărat „fan club”.

Dacă japoneza sau coreeana se solicită din pasiune și interes personal, pe locul I în topul celor practici rămâne germana, foarte cerută și anul acesta. Engleza este de asemenea constantă, la fel și franceza, cu toate că aceasta din urmă intră și ea în categoria „hobby”, mai degrabă.

Limbile exotice au avut mereu participanți puțini, însă dedicați. A fost cazul swahili, bulgarei, cehei sau arabei, ultimele trei fiind disponibile pentru studiu și în cadru formal, însă doar la București, și astfel devenind premiere pentru vestul țării.

 

Echipa Alphega: Ce le-ați răspunde unor oameni care sunt convinși că le este imposibil să asimileze cunoștințele unei limbi străine?

Iulia Dromereschi: Întotdeauna le spun oamenilor că, de fapt, știu mai mult decât cred. Am învățat, la rândul meu, că există cunoștințe latente, de care nu suntem conștienți, și că aproape niciodată nu pornim „de la zero” când învățăm o limbă. Cu toții auzim engleză în fiecare zi; cu toții citim etichete în limba rusă. De unde, de neunde, există niște conexiuni, niște relații, și chiar dacă ne este greu să le intuim singuri, avem nevoie doar de persoana potrivită care să ne îndrume spre felul potrivit de conectare a punctelor.

 

Echipa Alphega: Cu ce realizări vă mândriți?

Iulia Dromereschi:ConvoClub a ajuns la a patra ediție, în 2019. Cu toate că trecem printr-o restructurare care nu ne permite, în prezent, să revenim la formatul cu 25 de limbi, sunt convinsă că participanții vor găsi din nou căi de a ne inspira și de a ne impulsiona. În prezent, asociația s-a orientat și către alte programe. Am lansat, în 2017, un pilot al unui program de mentorat, în care 19 elevi din clasele a XII-a ale Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din Botoșani au primit tot atâția mentori, voluntari în asociație. S-au făcut vizite reciproce și s-a învățat mult și într-o parte, și în alta, iar rezultatele se vor putea vedea în curând: am urmărit conceperea și implementarea unor propuneri de întețire a activităților civice în orașul lor. Acum, pregătim episodul următor, și căutăm încă voluntari pentru a completa echipa.

Avem un proiect media pe cale de lansare, în București, împreună cu parteneri din alte patru județe, și, firește, cluburile și acțiunile legate de carte din Cluj. Cluburile de carte organizate de noi rămân printre puținele care se mențin în top de ani de zile, iar prin ele s-a creat o comunitate foarte unită, care se reunește și în alte contexte și care frecventează și Schimbul de Cărți sau recent reluatul AIVIgames - eveniment de boardgames lunar, gândit să sprijine participanții Convo prin joc.

 

Echipa Alphega:Din experiența voastră de până acum, ce schimbări ar fi necesare pentru o mai bună incluziune a minorităților în societatea românească?

Iulia Dromereschi: : Depinde ce înțelegem prin „minorități”. Mi se pare un cuvânt atât de nepotrivit! Și chiar trecând peste numele ingrat, cum să le definești? Etnice, culturale, sociale...? Lista este inexhaustivă și pentru fiecare dintre rămurele trebuie să facem alt tip de schimbări, să adoptăm alte măsuri, să ne reorientăm gândirea. Când am fost în India, spre exemplu, m-am simțit pentru prima dată în minoritate, cu adevărat; pentru mine, a fost un șoc să supraviețuiesc, ca albă, acolo, timp de câteva săptămâni, deși am avut cele mai bune condiții și prieteni care mi-au explicat ce, cum și în ce fel. Dar impactul a rămas. Felul în care simți că oamenii te percep diferit a rămas.

Cred că de aici ar trebui să înceapă schimbarea, de la adaptarea conceptului că minoritățile reprezintă ceva diferit. Oricum suntem, fiecare, diferiți, pentru ce mai este nevoie de etichete? Povestea promovată îndelung, cum că există unitate în diversitate, este adevărată: diversitatea, la fel ca oriunde în natură, este una dintre cele mai prețioase resurse de care dispunem. Pentru ce nu o prețuim și nu o valorificăm și în societate? Ideea vehiculată de psihologi, cum că ne este teamă de ce nu înțelegem, mă obosește deja. Îmi amintesc de momentul când, având 19 ani, am ajuns în SUA, la o conferință pentru tineret, și am avut exerciții în care ne țineam de mână cu toții, indiferent de culoare. Vă imaginați impactul, în condițiile în care văzusem oameni de culoare doar pe pârtie la Vatra Dornei, unde se mai rătăcea câte un turist la mijlocul anilor '90! Băieții aceia solizi, cu codițe rasta până la șale, erau o schimbare foarte bruscă, la conferința cu pricina. Dar a fost o experiență minunată și m-a convins fără prea mare dificultate că să încerci culturile altora cu degetul și chiar să te afunzi până la gât în ele e întotdeauna o idee bună.

 

Echipa Alphega: Cu ce vă ajută partenerii actuali și ce nevoi ați mai avea pentru o mai bună organizare?

Iulia Dromereschi: Partenerii noștri există la nivel locativ, și ne bucurăm mult că avem alături librăria Bookstory, încă de la „începuturi”, fiindcă ne-au oferit mereu un spațiu prietenos, indiferent de natura activităților desfășurate acolo. În rest, alternăm cafenelele în funcție de posibilități și tânjim iar după un spațiu al nostru, pe care, din păcate, nu ni-l putem permite; nici în Cluj, nici în București. Cu toate acestea, nu cedăm și continuăm să scriem proiecte și să căutăm idei de finanțare, fiindcă avem multe idei și chiar ne-am dori să le încercăm pe toate.

Avem și câțiva parteneri media foarte săritori, cum ar fi Cluj.com sau I Love Cluj, care ne preiau evenimentele și ne ajută să devenim mai vizibili. Asta contează enorm, fiindcă, în orice măsură ne-am fi construit comunitatea actuală organic, din vorbă în vorbă, este important și să existe dovezi, teasere și previzualizări de evenimente. Pe partea aceasta de online, însă, ne lipsesc developerii (tocmai în Cluj!) care să ne ducă site-ul la bun sfârșit, deși, recent, am primit câteva soluții din partea unor potențiali voluntari și suntem optimiști că se vor concretiza.

 

Echipa Alphega: Povestește-ne, te rugăm, o experiență frumoasă legată de proiectul vostru.

Iulia Dromereschi:Cu care să încep? Sunt atât de multe povești frumoase în asociația aceasta, de la cele motivaționale (cele de tipul „Am obținut un job de vis pentru că m-a ajutat voluntarul vostru să mă exprim mai fluent”, sau „Datorită ConvoClub, am curajul să vorbesc în engleză” - iar aici a fost chiar un caz excepțional, fiindcă voluntarul este algerian, vorbește fluent arabă și franceză, și când a început să predea arabă la noi a fost nevoit să o facă în engleză... și așa a învățat și a căpătat curaj) la cele... de dragoste. Da, avem și din acestea, și sperăm să apară cândva într-o serie de materiale simpatice, pe site.

Dar fiecare program are poveștile sale. Și fiecare voluntar e special. Am avut, în timp, o diversitate atât de mare în rândul lor, încât nici nu aș ști povestea cui să o spun întâi. Am avut o voluntară nevăzătoare, cu un talent excepțional la cântat, care-și dorea să facă radio și sper să aibă ocazia pe platforma media pe care o vom lansa în curând, de acolo, de la ea, din Satu Mare. Am avut un voluntar din Israel, care își aducea și băiețelul cel mare la clubul de ebraică și care a organizat Rosh Hashana și Pessah cu noi. L-am avut pe Dennis, probabil unicul vorbitor de swahili din Cluj, și am avut-o pe Ivona, cea care ne-a dezlegat tainele limbii cehe și ne-a învățat fraze memorabile, precum „Drăcușorul mănâncă înghețată în iad”. Iar aici am pomenit doar Convo, însă avem atâtea alte evenimente și activități și atâtea anecdote cu mâini obosite de prea mult origami, cu ateliere impromptu de salsa, cu studenți în practică ce hotărau să fie voluntari și cu elevi din programul mentorat dornici să vină la Cluj la facultate!

Echipa Alphega: Suntem în 2030. Cum se prezintă AIVI?

Iulia Dromereschi:AIVI este prezentă în orașele mai mici, în care și-a dorit mereu să aibă impact. A creat o librărie comunitară în Alexandria, organizează un târg de carte independentă în Botoșani, iar platforma ei media are cel mai longeviv podcast prezentat de persoane nevăzătoare din Europa. Are angajați, nu doar voluntari, pentru a putea oferi și alte recompense în afară de satisfacția muncii bine făcute - inclusiv un contabil A.I., care-o ajută să scape, pentru prima dată, de corvoada rapoartelor. Și are ce raporta, asta e cel mai important. În 2030, nu mai durează două luni ca să deschidă un cont în bancă și nici nu e nevoie de o campanie de anduranță spre a primi un procent infim dintr-un alt procent, cu care să se zbată să asigure materiale pentru câteva ateliere cu seniorii. În 2030, AIVI ajută mai departe fiece om să înțeleagă că este important și că vocea lui contează.