Ines Nerina este o tânără de 25 de ani, absolventă a facultății de litere care și-a dorit toată viața să fie profesoară de engleză, însă viața a surprins-o cu un diabet care i-a schimbat total cariera, astăzi fiind "profesoară de diabet" pe internet.

Echipa Alphega: 1. Mulțumim că te-ai alăturat campaniei Alphega de educare, informare și prevenție privind diabetul. Pentru început am vrea să ne spui cine este Ines Nerina.

Ines Nerina: Trecând de tonul jucăuș, dacă știu un lucru sigur despre mine, acela este că nu există provocare prea mare pe care să nu o pot duce pentru că mereu am fost incredibil de optimistă și pozitivă. Îmi petrec marea majoritate a timpului cu ceea ce mă pasionează, iar pentru asta sunt cea mai recunoscătoare.

Investesc mult suflet și energie în toate proiectele în care mă implic, de la tabere de diabet, voluntariat, blog, până la conferințe, summituri și campanii de conștientizare. Iar deviza mea este că se poate trăi frumos sub semnul diabetului. Pentru că eu cred cu tărie în puterea exemplului și vreau să demonstrez acest lucru, nu doar că mă implic în cât mai multe proiecte, dar și documentez tot ce fac, filmându-mă și postând pe internet.

 

Echipa Alphega:Ce tip de diabet ai și când l-ai depistat?

Ines Nerina: Pe 1 aprilie 2017 am aflat că am diabet de tip 1 insulino-dependent, iar tot atunci am aflat că nu este o păcăleală că va trebui să îmi fac injecții cu insulină în fiecare zi. Data diagnosticului este imposibil de uitat pentru că atunci ți se resetează viața, iar de tine depinde cum decizi să o privești din acel moment. Eu sunt convinsă că 1 aprilie este, de fapt, ziua mea de naștere, nu de boală, pentru că am câștigat loteria vieții. Diagnosticul nu m-a condamnat, ci din contră, m-a făcut cea mai puternică și frumoasă versiune a mea. În fiecare an pe 1 octombrie, când este ziua mea de naștere, îmi spun că am mai pierdut un an, însă pe 1 aprilie, mereu voi sărbători că am mai câștigat un an! Diabetul e lupta pe care o duci zilnic și fiecare an cucerit merită celebrat.

 

Echipa Alphega:Care a fost cea mai mare provocare pentru tine de la depistarea diabetului?

Ines Nerina:Să mă descopăr pe mine... diabetul nu vine la pachet doar cu o schemă de tratament și o listă de rigori, ci cu o continuă provocare cu tine însuți. Zi de zi trebuie să iei decizii pe care o persoană fără diabet nu le ia, de la calcularea numărului de carbohidrați, ajustarea dozelor de insulină, până la toate acele provocări psihologice. Aici mi-a fost cel mai greu; să am răbdare cu mine, să nu mai fiu atât de dură cu mine atunci când lucrurile nu merg bine oricât de tare te-ai strădui, să învăț să caut în mine calmul. Nu poți fi în echilibru cu diabetul tău, dacă nu ești în armonie cu tine însuți. Poți învăța foarte ușor din manuale ce este insulina sau ce acțiune are ea, însă să afli cine ești și cum reacționezi în anumite situații este mult mai greu și complicat.

Odată cu aflarea diagnosticului, volumul de cunoștințe noi este imens și poate fi copleșitor la început. De aceea ai nevoie nu doar de practică sau timp, dar și de răbdare să asimilezi tot noul și să cristalizezi ce se întâmplă. Iar aici, cea mai mare provocare este să te accepți pe tine așa cum ești tu, întâi de toate, iar apoi diabetul.

 

Echipa Alphega: Ne poți descrie o zi obișnuită din viața ta?

Ines Nerina: De la diagnostic încoace, nicio zi din viața mea nu mai este "obișnuită". Pe lângă faptul că jonglez cu insuline și device-uri medicale, nicio zi nu seamănă cu alta. Fiecare dimineață începe, la fel, cu testarea glicemiei, un pahar mare cu apă și muzică bună pe fundal, iar apoi e o aventură nouă de fiecare dată. Sunt zile statice în care nu mă desprind de laptop pentru acolo e majoritatea muncii mele digitale (editat vloguri, scris articole, creionat proiecte și campanii, răspuns la mail-uri, postat pe social media etc). Dar sunt la fel de multe zile în care mă trezesc în aeroporturi, vorbesc în fața unui public, țin cursuri de educație medicală, particip la conferințe, alerg să semnez contracte, toate gravitând în jurul diabetului. Acum că stau să mă gândesc mai bine, chiar îmi este greu să pun o zi din viața mea într-un tipar. Cred că asta este și una din marile mele bucurii: că stau departe de rutină.

 

Echipa Alphega: Cum ai descrie stilul tău de viață ?

Ines Nerina:Activ și echilibrat. Mereu pun accentul pe a trăi frumos, iar aici mă refer la a fi activ și pozitiv. Pe de o parte, îmi place să a grijă de sănătatea corpului meu prin exerciții fizice și alimentație echilibrată, iar pe de altă parte, nu neglijez atenția pentru suflet și minte. În engleză există termenul "mindfulness" care descrie acest stil de viață conștient, în care e important să ai grijă de toate cele 3 componente esențiale din care ești creat: trup, minte și suflet. Cum tratez o hipoglicemie cu zahăr, de exemplu, sufletul îl tratez cu înțelepciune, iar mintea cu pozitivism. Așa pot să duc la capăt atât proiectele mele, cât și lupta cu diabetul.

 

Echipa Alphega: Urmezi un anume regim alimentar?

Ines Nerina:Plecând de la întrebarea de mai sus, "stil de viață" înseamnă asumare și constanță pentru mine, fie că vorbim de lifestyle sau alimentație. În special, când vine vorba de ceea ce mănânc, fac alegerile echilibrate. De multe ori, când auzim cuvântul regim, ne gândim instant la dietă, ceva ce presupune restricții și rigori. La fel și când auzim diabet, ne vine imediat în minte o listă cu alimente interzise. Cred, totuși, că regim ar trebui să descrie o suită de obiceiuri alimentare asumate pentru toată viața. Cu sau fără diabet, am avut aceleași obiceiuri alimentare. Mereu mi-au plăcut dulciurile naturii, adică fructele, legumele colorate, carbohidrații complecși, însă după diagnostic, m-am transformat într-un pseudo-nutriționist doar pentru că învățasem ce sunt macronutrienții și cum se găsesc în farfurie.

Mă bucur de absolut orice preparat culinar, degust orice poftă am, însă mereu o fac responsabil prin ajustarea dozelor de insulină.

 

Echipa Alphega:ești o persoană foarte activă. Ne poți spune cât de importantă este mișcarea fizică pentru o persoană care suferă de diabet?

Ines Nerina: Dacă aș putea să îi conving pe oameni să facă un lucru, acela ar fi să facă sport. Nu există bucurie mai mare pentru mine, decât starea reală de fericire pe care o am la finalul fiecărui antrenament. Simt că trăiesc cu adevărat când văd cum îmi bate inima mai tare, când pot să respir mai adânc, când observ că pot să îmi depășesc limitele. Mi-aș dori ca toată lumea să simtă asta! Beneficiile unui stil de viață activ sunt incontestabile. Nu cred că mai are sens să menționez cât mult bine îi faci organismului tău dacă faci sport. Să faci sport nu înseamnă să mergi la sala de fitness sau să alergi la maraton. Poți să plimbi câinele prin parc, să urci pe scări, să joci fotbal și sunt multe alte forme de exerciții fizice care ne pot face cea mai activă versiune a noastră. Cred că cel mai important este să ne placă și să găsim formula câștigătoare pentru noi.

Într-adevăr, din câte am observat din discuțiile mele cu oamenii care îmi scriu, există în rândul persoanelor cu diabet această frică de hipoglicemie în contextul sportului. Frica nu este de cele mai multe ori justificată tocmai pentru că ea există doar dacă noi o lăsăm. Poți face orice formă de sport fără frică sau pericol, însă trebuie să încerci, să ai curaj să experimentezi și să fii pregătit să te descoperi și în această ipostază. Personal, am avut nevoie de aproape un an de zile să tatonez cum reacționează organismul și glicemiile mele când fac sport. Mi-am schimbat mult rutină de exerciții fizice și odată cu ea, schema de tratament, dozele și anumite obiceiuri. Dar, chiar și așa, nu există obstacol care să mă împiedice din a fi activă. Glicemiile sunt mult mai stabile și starea mea de bine a crescut de când am devenit o iubitoare a acestui stil de viață dinamic.

 

Echipa Alphega: Ce te-a determinat să pornești vlogul despre diabet?

Ines Nerina: Vlogul a apărut ca o prelungire firească a blogului, pentru că în scris nu reușeam să explic la fel de bine ca în imagini cum funcționează anumite dispozitive de monitorizare a glicemiei. Ce s-a dovedit a fi funcțional în primă instanță, a devenit rapid o nouă pasiune. Am învățat de pe YouTube, la rândul meu, cum să editez un video. Astăzi reușesc să fiu 100% independentă și autonomă, fiind cea care se ocupă exclusiv și în totalitate de canalul meu de YouTube, de la filmat, scris scenarii, editat, montat, postat, absolut tot ce apare pe social media. Îmi place extrem de tare să fiu creativă în acest sens, însă primează bucuria în fața gândului că sunt utilă și de ajutor altor oameni.

Postez în fiecare săptămână conținuturi video atât despre viața mea cu diabet, ca o documentare personală, cât și sfaturi practice în managementul diabetului. Am reușit să fac o echipă excelentă cu doctorii și specialiștii cu care colaborez, în sensul că toate informațiile legate de diabetul sunt verificate atent înainte de a fi postate.

Vlogul este o cale de comunicare extraordinară pentru că acolo împletesc sfatul specialistului cu experiența mea de pacient. Am dorit să mut cumva accentul de pe ce este diabetul, pe CUM se simte diabetul și cred că de aceea mulți au rezonat cu mine. Îmi doresc ca prin vlogurile mele să aduc un zâmbet pe fața persoanelor la fel de dulci ca mine și să reușesc să le scot din rutina lor măcar pentru câteva minute, rutină care pentru noi înseamnă ace, insuline și sânge.

 

Echipa Alphega: Ca pacient, ce sfaturi i-ai oferi unei persoane care tocmai a fost diagnosticată cu diabet?

Ines Nerina:Întrebarea aceasta este și proiectul la care lucrez de cel mai mult timp. Cred că am aproape un an de zile de când vreau să realizez un video cu titlul Mesaj către un nou diagnosticat cu diabet și încă stau și scriu scriptul... Tocmai pentru sunt atât de multe de spus, atât de greu de așezat în ordine și atât de complicat de exprimat... Îmi este dificil să răspund în câteva rânduri la întrebarea aceasta pentru că am fost acolo, în prima zi de diagnostic, și știu CUM se simte diabetul.

Nu e tocmai un sfat, ci mai degrabă un gând, dar, dragă nou-dulcinelule, tu nu ai primit acest diagnostic fără motiv, ci ca să te facă mai puternic și ca să înveți cum este să iubești cu adevărat viața. Ia diabetul acesta ca pe o oportunitate de a fi mai bun, și nu îl privi ca pe o condamnare.