https://comanda.alphega-farmacie.ro/primavara
Lifestyle si sanatatea femeii Lifestyle si sanatatea femeii

Micoza vaginală

27 Jul. 2016
Micoza vaginală

Mâncărimi în zona intimă, scurgeri vaginale mai frecvente, senzația de arsură în timpul micțiunii –trei din patru femei suferă cel puțin o dată în viață de o infecție fungică a vaginului. Cauza în 80% din cazuri este infecția cu o ciupercă numită Candida Albicans. În vaginul sănătos, valoare pH-ului este cuprinsă între 3,5 și 4,5. Motivul: lactobacilii prezenți în număr mare produc acizi lactici care transformă mediul vaginal într-unul „acid” și care nu permit dezvoltarea potențialilor germeni. Astfel, în mod natural, flora vaginală conține foarte puține ciuperci. Însă de îndată ce echilibrul natural al florei vaginale este afectat de factori interni sau externi, ciupercile respective se pot înmulți și duc la apariția primelor simptome.

Simptomele micozei vaginale

Scurgerile vaginale normale sunt transparente uneori albe, aproape inodore, iar cantitatea lor diferă în funcție de faza ciclului. Chiar înainte de ovulație, scurgerile sunt mai apoase, mai transparente, pe când în fazele mai târzii ale ciclului, acestea sunt mai albe.

Atunci când culoarea, consistența și mirosul se schimbă semnificativ, trebuie stabilită cauza înainte de începe orice tratament medicamentos. În cazul acelor infecții fungice genitale (candidoză) sunt specifice scurgerile albe, cu un miros specific drojdiei.

Infecție fungică sau bacteriană?

Infecțiile vaginale sunt provocate de bacterii în 60% din cazuri. Mâncărimea și senzația de arsură sunt simptome care apar indiferent de cauzele infecției, respectiv fungică sau bacteriană. Scurgerile mai numeroase, urât mirositoare indică mai degrabă o infecție bacteriană.

În cazul acestor infecții fungice genitale, scurgerile sunt mai degrabă de culoare galbenă sau albă, cu o consistență păstoasă, aproape inodoră sau similar drojdiei. Agenții patogeni pot fi stabiliți cu siguranță absolută numai de medic, prin frotiu.

Cauzele micozei vaginale

Candida Albicans este un germen patogen așa-zis facultativ, care aparține florei pielii, florei gastro-intestinale, și care poate produce infecții în anumite situații.

Stresul, igiena genitală exagerată, dezechilibrul hormonal (sarcina, menopauza, administrarea de pilule contraceptive), menstruația (datorită sângelui concentrat alcalin) sau sperma (alcalina), poate afecta mediul sensibil al vaginului, fapt ce permite ciupercii să se dezvolte, iar afecțiuni precum micoza genitală sau vaginita micotică se pot dezvolta. 

Inclusiv distrugerea bacteriilor acidului lactic, ca urmare a tratamentelor cu antibiotice și cortizon, pot conduce la o înmulțirea acestui germen; uneori, mai rar însă, agenții patogeni pot fi transmiși și prin contact sexual.

Prevenție și tratament

Factorii care ne afectează sistemul imunitar, facilitează și răspândirea Candida Albicans. Astfel, printre cele mai importante măsuri se numără igiena corectă:

Ciupercile se dezvoltă în condiții umede și de căldură – de aceea, evitați îmbrăcămintea strâmtă, umedă! Blugii strâmți, lenjeria din material sintetic, costumele de baie umede creează un mediu propice pentru dezvoltarea infecțiilor. Adoptați ținute cât mai lejere și schimbați imediat lenjeria umedă.

Tehnica corectă de ștergere atunci când folosim toaleta (din față în spate) pentru a evita aceste infecții fungice sau bacteriene genitale, este de asemenea o măsură importantă.

Produsele parfumate, săpunurile alcaline sau igiena exagerată pot de asemenea să faciliteze apariția infecției cu Candida Albicans. Se recomandă folosirea pentru igienă a preparatelor cu pH neutru.

Ar putea fi necesară și schimbarea alimentației. Iaurturile neîndulcite îmbunătățesc flora intestinală și pe cea vaginală. Alimentația echilibrată, bogată în vitamine și alimente din faină integrală întăresc sistemul imunitar.

Tratamentul micozei vaginale

Se recomandă apelarea la un medic în următoarele cazuri:

  • la prima apariție a infecției
  • atunci când infecția nu scade în intensitate după trei zile de tratament
  • infecția continuă să reapară (de peste 4 ori în 12 luni)
  • când sunt afectate adolescente sau gravide
  • când scurgerile conțin sânge, au o culoare gălbuie, verzuie sau un miros neplăcut și când există și alte simptome, precum dureri abdominale sau febră

Medicamente pentru tratarea micozei vaginale

Pentru tratarea micozelor se poate apela la așa-numitele anti-micotice, disponibile sub formă de capsule vaginale și creme. Aceste preparate trebuie administrate corect pe întreaga perioadă pentru care au fost prescrise. 

Este foarte importantă respectarea igienei în timpul și după vindecarea infecției. Pentru menținerea echilibrului pH în zona intimă, există produse speciale de îngrijire.

Comunități

asistent virtual
Asistent virtual