Remedii naturiste universale

Remedii naturiste universale

Remediile naturiste sunt deseori folosite ca prim–ajutor impotriva ranilor usoare, a racelilor, a guturaiurilor sau arsurilor de stomac. Retetele traditionale transmise de la o generatie la alta  se bucura in prezent de multa popularitate la nivel international.

Ceapa folosita ca remediu naturist

La nivel international, exista nenumarate retete traditionale care se presupune ca sunt benefice sanatatii. Fie ca este vorba de probleme stomacale, dureri de dinti, raceli sau arsuri stomacale, se incearca alinarea acestora cu plante.

Ceapa este cunoscuta pentru eficienta in tratarea racelilor. Un aspect mai putin cunoscut este ca originile cepei sunt in India, de unde au fost preluate in Europa nenumarate retete de remedii naturiste. Ceapa contine uleiuri sulfurice care au un efect antibacterian si anti-inflamator.

Uleiul eteric al cepei este folosit in diferite moduri. Ceapa este tocata marunt, asezata pe un prosop de bumbac si apoi pe urechi si gat pentru tratarea durerilor de urechi, a racelilor si a tusei. Aceste prosoape cu ceapa pot fi incalzite sub vapori de apa si aplicate peste noapte, pot alina afectiunile datorita uleiului eteric.

Sucul de ceapa poate trata si iritatiile provocate de insecte. Ceapa trebuie taiata si asezata imediat pe muscatura insectei, pe care o dezinfecteaza si preintampina aparitia inflamatiilor  si a rosetei. Ceapa este eficienta in special impotriva intepaturilor de viespe.

Ginseng pentru mai multa sanatate

Ginsengul isi are originile in Asia unde este folosit ca remediu naturist din cele mai vechi timpuri. Recent, a inceput sa fie apreciat si in Europa pentru efectele benefice asupra nervilor, fiind disponibil sub forma de tablete si capsule pentru intarirea vitalitatii si a performantei cerebrale. In Coreea de Nord este populara prepararea de ceai si pulbere din aceasta planta. Tot acolo, ginsengul este folosit impotriva toxiinfectiilor si accelerarea vindecarii ranilor.

Ghimber impotriva durerilor de cap

In China, durerile stomacale, de cap si racelile sunt tratate cu ghimber. Acesta contine nenumarate minerale, vitamine si uleiuri eterice. Uleiurile continute in ghimber sunt folosite in medicina traditionala chineza, in special in tratarea durerilor de cap si a migrenelor, deoarece structura naturala a uleiurilor din ghimber este similara structurii acidului acetilsalicilic.

Se explica astfel si efectul analgezic al ghimberului, care poate fi consumat sub forma de ceai sau tinctura, inclusiv impotriva durerilor de stomac sau ca prim-ajutor impotriva starilor de greata.

Bulbi de crini impotriva insolatiilor

Chinezii obisnuiesc sa foloseasca bulbii de crini impotriva insolatiilor si a infectiilor. Bulbii de crini sunt bogati in lipide, carotine si vitaminele B si C. Deseori sunt preparati sunt forma de supa pentru intarirea sistemului imunitar. Bulbii de crini pot atrage caldura pielii, fapt care ii face atat de apreciati in tratarea insolatiilor.

Plantele de cistus

In intreg spatiul mediteraneean, plantele de cistus sunt apreciate ca remediu naturist impotriva a nenumarate probleme de sanatate. Floarea de cistus are un aspect placut, cu flori care pot varia de la nuante de portocaliu, la rosu inchis. Frunzele contin rasina cu efect antibacterian, folosita cu succes si impotriva ciupercilor si a virusilor.

Din ramurile si frunzele de cistus se pot prepara ceaiuri, care spre exemplu, pot fi folosite in tratarea durerilor menstruale. In Grecia, planta de cistus este apreciata in special ca solutie de clatire a gurii impotriva cariilor.

Ca solutie externa, rasina de cistus poate fi folosita pentru tratarea problemelor de piele, a eczemelor.

Cu toate acestea, trebuie retinut ca indiferent de tara, remediile naturiste nu pot sa inlocuiasca un consult medical. Dat fiind si faptul ca remediile naturiste pot avea efecte secundare, nu se recomanda administrarea acestora copiilor sau femeilor gravide fara un consult medical prealabil.