Masurarea tensiunii arteriale: bratul stang sau bratul drept?

Masurarea tensiunii arteriale: bratul stang sau bratul drept?

Numarul persoanelor pentru care valorile tensiunii difera de la mana stanga la mana dreapta este relativ mare. Expertii recomanda masurarea tensiunii la ambele maini pentru o comparatie. Daca se observa o diferenta de peste 10 mmHg, se recomanda masurarea constanta la bratul care indica o valoare mai mare. Diferentele minore de tensiune arteriala, cele sub 10 mmHg intre cele doua brate nu indica prezenta unei boli si se intalnesc si in randul persoanelor fara probleme medicale. Diferentele se explica prin densitatea musculara diferite sau tensiunea musculaturii din brat.

Diferentele mai mari insa, pot sa indice particularitati de ordin anatomic sau patologic, respectiv o boala vasculara periferica sau centrala. Astfel, pe partea unde se inregistreaza o valoare mai mica a tensiunii, arterele pot fi ingustate. In astfel de cazuri, se recomanda pacientilor consultarea medicului pentru stabilirea cauzelor.

Tehnica potrivita de masurare a tensiunii arteriale

Aproape nici o alta valoare fiziologica nu difera atat de mult de-a lungul zilei, precum tensiunea arteriala. Pentru a compara valorile masurate, se recomanda repetarea masuratorilor la aceleasi ore si in conditii similare. Se recomanda masurarea direct pe piele. Daca insa bratul este acoperit, evitati manecile care v-ar putea strange.

Cea mai importanta regula: inainte de masurare, relaxati-va cateva minute, deoarece orice efort fizic sau traire mai intensa va provoca o crestere a tensiunii.