Fiecare al șaselea deces înregistrat la nivel global este cauzat de poluarea mediului

Fiecare al șaselea deces înregistrat la nivel global este cauzat de poluarea mediului

Potrivit unui studiu recent, fiecare al șaselea deces înregistrat la nivel global este cauzat de poluarea mediului. În anul 2015, numărul cazurilor în care bolile provocate de poluare au condus la decesul pacienților s-a ridicat la 9 milioane, potrivit studiului publicat în octombrie 2017 în revista de specialitate "The Lancet". Numărul deceselor provocate de poluare este de trei ori mai mare decât cele cauzate de SIDA, tuberculoză și malarie și de 15 ori mai mare decât numărul deceselor înregistrate în războaie și alte forme de violență.

Potrivit studiului, consecințele deosebit de drastice ar fi cauzate în bună măsură de poluarea aerului cu gaze de eșapament și de cele rezultate din procesele industriale, însă și cele înregistrate în interior ca urmare a arderii de lemne, cărbuni pentru încălzire și gătit. Astfel, numărul deceselor înregistrate în anul 2015 la nivel global provocate de poluarea aerului a fost de 6,5 milioane sub forma afecțiunilor cardiace, a atacurilor cerebrale, a cancerului pulmonar și a bolilor căilor respiratorii. 

Al doilea loc este ocupat de poluarea apelor care a condus la aproximativ 1,8 milioane de decese. Expunerea la substanțe cancerigene și toxice la locul de muncă a condus în 2015 la aproximativ 800.000 de decese.

Potrivit studiului publicat în revista "Lancet", cele mai afectate sunt țările slab și mediu dezvoltate, unde s-au înregistrat 92% din totalul deceselor provocate de poluare. În statele în care industrializarea este în plin avânt, precum China, India, Pakistan sau Kenia, un deces din patru este cauzat de poluare. La acest studiu au participat organizații internaționale, organizații nonguvernamentale și aproximativ 40 de cercetători.