Bolile autoimune

Bolile autoimune

In jurul anului 1900, cercetatorul Paul Ehrlich a descoperit posibilitatea organismului de a distinge intre celulele proprii corpului si cele straine. Acest mecanism vital permite organismului sa identifice substantele potential periculoase, straine si sa le distruga, fara a-si face singur rau. In cazul bolilor autoimune, acest mecanism nu functioneaza corect.

Tulburarile sistemului imunitar

Sistemul imunitar uman consta dintr-o interactiune complexa a diferitelor celule si organe, prin care sunt detectate si distruse substantele straine, dar si propriile celule care nu mai functioneaza. Fara sistemul imunitar nu am putea supravietui – la urma urmei, suntem inconjurati de microorganisme potential patogene, precum bacterii, virusi si ciuperci. Insa procesele de aparare pot fi perturbate in doua directii, iar ambele pot fi urmate de disfunctionalitati si boli:

  • Imunodeficienta: Apasarea nu mai este suficient de puternica, spre exemplu in cazul imunodeficientei congenitale sau atunci cand sistemul imunitar este destabilizat de boli cronice sau medicamente.
  • Autoimunitatea: Apararea lucreaza in exces si ataca tesuturile propriului organism.

Sistemul imunitar

Apararea este in continua actiune – in special sub forma celulelor albe din sange si a imunoglobulinei pe care o formeaza. „Patruleaza” prin corp, in incercarea de detectare a posibilelor pericole si distrugerea agentilor patogeni, inainte ca acestia sa poata provoca pagube. Pentru aceasta, sunt folosite doua sisteme: apararea innascuta, nespecifica si cea specifica, dobandita (sau adaptiva), care colaboreaza intre ele:

  • Apasarea nespecifica: Aceasta include bariere precum pielea si mucoasa, care se opun patrunderii prea usoare a agentilor patogeni. Insa daca „dusmanii” reusesc sa depaseasca obstacolele impuse de organism, trecerea lor este semnalizata de diferite celule mesageri –asa-numitele interleukine, care semnalizeaza prezenta pericolului si solicita ajutor. Local se observa inflamatii ca forma de reactie.

Exista si celule care distrug rapid orice corp strain. Pentru a nu cadea victime propriei distrugeri, celulele sunt prevazute pe suprafata lor cu anumite elemente de identificare, asa numitul „Complex major de histocompatibilitate”. Datorita acestuia, isi dovedesc apartenenta la organism si isi mentin protectia impotriva actiunii de distrugere. Marea parte a infectiilor este combatuta cu succes multumita acestui sistem.

  • Apararea specifica: Aceasta unitate speciala are capacitatea de a combate organizat agentii patogeni. Pentru aceasta, sunt folosite „baze de date” in care sunt stocate semnalmentele tuturor agentilor patogeni care au atacat vreodata organismul. Acestea sunt stocate in "celule de memorie". "Amprentele raufacatorilor" constau in antigenele de pe suprafata lor, care sunt recunoscute de anticorpi (imunoglobulina) in urma primului contact cu organismul si apoi iar si iar. Astfel, este posibila o reactie de aparare rapida, constand in distrugerea agentilor patogeni inainte de a produce pagube. Potrivit acestui principiu functioneaza si vaccinurile: sunt introdusi in corp virusi inactivi (si inofensivi), iar corpul produce anticorpi impotriva antigenelor. Iar mai tarziu, daca agentul patogen propriu-zis patrunde in organism, acesta est recunoscut rapid si distrus.

Pe cat de eficient este sistemului imunitar pentru propriul organism, pe atat de periculos poate fi atunci cand mecanismele de regularizare nu mai functioneaza si isi indreapta armele impotriva propriilor tesuturi. Un membru important al apararii este format din celulele T, care sunt formate in copilarie si adolescenta sa verifice si sa recunoasca elementele de identificare ale complexului major de histocompatibilitate.

Cum apar bolile autoimune?

Din motive neelucidate pana in prezent, aceste celule T se pot transforma in sabotori: in loc sa atace intrusii straini, se napustesc asupra tesuturilor corpului si le distrug celulele. In acest proces reusesc sa atraga in lupta si alte celulele de aparare, astfel ca structurile proprii organismului sunt tratate precum celulele straine, fiind supuse unui atac in masa.

Imunoglobulina indreptata impotriva propriilor tesuturi poarta numele de auto-anticorpi. Forta de recupera a organismului incearca sa faca fata si sa reduca daunele insa mai devreme sau mai tarziu, organul atacat devine nefunctional.

O alta urmare a acestei disfunctii a sistemului imunitar indreptat impotriva propriului organism, este acela ca acesta nu mai are suficienta forta pentru a face fata atacurilor din exterior. Astfel, agentii patogeni din exterior si celulele canceroase din interior se pot multiplica, iar simptomele imunodeficientei devine si ele tot mai numeroase.

Factorii genetici si factorii de mediu

Printre cauzele aflate in spatele acestor boli, sa banuieste a fi o combinatie intre sensibilitatea genetica, innascuta si anumiti factori de mediu, care declanseaza boala, cum ar fi stresul, sarcina, infectiile, insa doar in randul persoanelor cu predispozitie genetica pentru dezvoltarea unei boli autoimune.

Motivele si momentul declansarii bolii sunt inca neclare. Se cunoaste insa faptul ca anumiti agenti patogeni pot declansa boala atunci cand suprafata acestora seamana foarte mult cu structura celulelor proprii organismului. Astfel, sistemul imunitar produce anticorpi impotriva germenilor, iar acestia ataca si celulele proprii.

Acesta este si cazul febrei reumatice: anticorpii indreptati impotriva anumitor streptococi (ex: scarlatina) incep sa atace ulterior si tesuturile articulatiilor, renale si ale inimii. Insa si aceasta situatie este conditionata de predispozitia genetica.

Parerile sunt impartite in ceea ce priveste aspectul psihic, atat in combaterea cat si in progresul bolii, si chiar in declansarea acesteia.

Urmari severe

Bolile autoimune se declanseaza de regula la varste cuprinse intre 20 si 50 de ani. Simptomele difera si ele in functie de tesuturile care sunt afectate de procesul autoimun si de inflamatie. In prezent se cunosc aproximativ 60 de boli autoimune, care sunt limitate fie strict la anumite organe (specificitate de organ) sau care se manifesta la nivelul intregului organism (sistemic). Spre exemplu prin atacarea vaselor, a articulatiilor sau a tesutului conjunctiv. Formele pot aparea impreuna, in combinatie (intermediar).

Iata cateva exemple de tesuturi afectate:

  • Boli autoimune cu specificitate de organ: Diabet zahar tip 1 (pancreas), scleroza multipla (celulele nervoase), glomerulonefrita (rinichi), tiroidita Hashimoto (tiroida), boala Graves-Basedow sau gusa exoftalmica (tiroida), gastrita cronica (stomac), colita ulcerativa (colon), vitiligo (piele), boala Addison (glandele adrenale)
  • boli autoimune sistemice: sindrom Churg-Strauss (vasculita, astm, rinita), poliartrita reumatoida (tesut conjunctiv, articulatii si tendoane), psoriazis (piele, articulatii, unghii).

Diagnosticarea este posibila prin stabilirea anticorpilor din sange. Tipul celor verificati depinde de simptome si suspiciunile medicului. Pe cat este de complex tabloul simptomatic, pe atat de variat este tratamentul. Astfel, sunt implicati internisti, dermatologi, reumatologi, neurologi sau endocrinologi. Nu pot fi stabilite cai de tratament general valabile – deoarece acestea difera in functie de boala. Atunci cand sunt afectate organe individuale precum pancreasul sau glanda tiroida, disfunctiile trebuie compensate, spre exemplu prin injectarea de insulina.

Pentru reducerea activitatii sistemului imunitar, sunt folosite imunosupresivele, cum este cortizonul; cu toate acestea, amortizarea este nespecifica, astfel ca sunt suprimate si mecanismele de aparare sanatoase. In numeroase cazuri se apeleaza si la medicamentele antiinflamatoare. Tratamentele de vindecare sunt posibile numai in cazuri izolate, spre exemplu prin transplantul celulelor stem in cazul pacientilor care sufera de diabet zaharat.

Protejarea apararii?

O echipa de cercetatori din Australia impreuna cu un grup de oameni de stiinta din Braunschweig (Germania) par sa se apropie de realizarea unui vis mai vechi si anume, gasirea unui tratament: cercetatorii au descoperit un mecanism de control prin care sistemul imunitar poate fi resetat. Acestia spera sa poata obtine un medicament care sa opreasca boala autoimuna deja declansata. Cu toate acestea, mai este nevoie de ani de zile pentru dezvoltarea si aprobarea unui astfel de tratament.

Cercetatorii britanici au reusit de curand sa decodifice mecanismul prin care placenta femeilor insarcinate reuseste sa impiedice sistemul imunitar al mamei sa atace fatul nenascut, care este propriu-zis un corp strain. Se pare ca pe suprafata placentei exista anumite proteine care o fac invizibila pentru celulele de aparare.

Drept urmare, cercetatorii incearca acum sa foloseasca aceste celule in tratarea bolilor autoimune – testele sunt deja in desfasurare.

In ce masura pot fi prevenite bolile autoimune (ex: daca alti membri ai familie sufera de aceasta boala), reprezinta un subiect de discutie, pentru care nu s-a gasit inca nici un raspuns.