Medicamente antinevralgice pentru pacienții de vârsta a treia

Medicamente antinevralgice pentru pacienții de vârsta a treia

O dată cu înaintarea în vârstă, cresc și probabilitățile de a suferi de dureri. Bolile cronice, riscul crescut de căderi, modificarea percepției durerilor se numără printre cauzele creșterii frecvenței durerilor. Nu doar că frecvența durerilor crește o dată cu vârsta, dar aceste dureri necesită deseori un tratament diferit față de cel pentru pacienții mai tineri.

 

Persoanele în vârstă necesită mai multe analgezice?

Motivul este schimbarea metabolismului. În timp ce procesarea durerii reprezintă un sistem robust, supus în foarte puțină măsura îmbătrânirii, capacitatea de procesare și eliminare a substanțelor din medicamente și hrană, scade o dată cu înaintarea în vârstă.

Funcțiile principale ale ficatului si rinichilor, necesare pentru procesarea și eliminarea medicamentelor din organism sunt limitate la vârste înaintate. În cazul analgezicelor, deseori sunt suficiente cantități la fel de mici de substanțe active, similar celor necesar pentru adulți tineri, pentru a calmarea durerilor.

 

Necesar diferit de analgezice

Un alt motiv pentru necesarul diferit de analgezice cu care se confruntă persoanele în vârstă, este apariția bolilor cronice precum diabetul sau bolile cardiace și ale sistemului circulator.

Bolile în sine sau tratamentul medicamentos al bolilor respective influențează acțiunea și efectele secundare ale analgezicelor.

Deseori este necesară găsirea mai întâi a unui preparat potrivit care să fie tolerat de restul tratamentului medicamentos al pacientului. Opioidele cu acțiune mai puternică, administrate în doze mai mici sunt mult mai eficiente și mai bine tolerate decât analgezicele obișnuite, eliberate fără rețetă – în special atunci când urmează să fie administrate pe o perioadă mai lungă de timp. Opioidele sunt substanțe similare celor existente în organism, astfel că printr-o administrare corectă, efectele secundare sunt minime. Numeroasele forme de administrare (picături, tablete, plasturi) facilitează un tratament foarte individualizat, în funcție de necesarul fiecărui pacient.

Inclusiv pentru administrarea analgezicelor cu acțiune puternică este nevoie de un instinct foarte ascuțit. Pacientul și medicul trebuie să colaboreze foarte strâns.  Pacienții trebuie să fie atenți la toate modificările apărute de-a lungul tratamentului, pe care trebuie apoi să le discute cu medicul. Numai așa poate fi găsit un tratament optim, care să poată fi ajustat în mod regulat.