Factorii dăunători pentru dinți

Factorii dăunători pentru dinți
Atunci când ne gândim la dinții noștri, două cuvinte cheie ne trec imediat prin minte: carii și zahăr. Însă factorii care dăunează dinților sunt mult mai numeroși. Vă prezentăm mai jos câțiva dintre cei mai frecvenți factori de stres pentru dinți.

Fumatul
Mulți pacienți nu sunt conștienți de următorul aspect: persoanele care fumează zilnic până la 10 țigări se expun unui risc de trei ori mai mare de a dezvolta parodontoza, comparativ cu nefumătorii. Sistemul imunitar afectat al cavității bucale se manifestă prin ”buzunare” mai adânci formate în gingie, o resorbție a osului maxilarului și șanse semnificativ mai mici de vindecare. Spre deosebire de nefumători, simptomele timpurii ale parodontezei, precum sângerările gingivale și durerile gingivale, nu se manifestă în rândul fumătorilor.

În plus, crește semnificativ și riscul cancerului bucal. În cazul fumătorilor, acest risc este de patru ori mai mare, comparativ cu nefumătorii. În cazul consumului de alcool și a fumatului simultan, riscul respectiv este de cinci ori mai mare.

Atunci când periuța de dinți devine o "armă"
Așa cum am amintit deja, fumatul reprezintă un factor puternic de stres pentru dantură. O altă problemă este și manevrarea periuței de dinți. Periajul dinților nu ar trebui să fie un antrenament al musculaturii. La fel de dăunătoare poate fi și tehnica incorectă de periaj. Un periaj prea energic poate afecta atât dantura, cât și gingia.

Acizii
Smalțul dinților este înmuiat de alimentele acide, cum ar fi merele care creează în cavitatea bucală un mediu acid. Pentru a evita îndepărtarea smalțului astfel înmuiat de alimentele acide, amânați periajul dinților timp de aproximativ o oră. În plus, puteți opta pentru pastele de dinți cu fluor sau puteți aplica un strat subțire de protecție pe suprafața dinților, direct cu preparate cu fluor. Pe lângă mere, mediul acid din cavitatea bucală se formează și după consumul de fructe acre, limonade, oțet sau iaurt.

Bulimia afectează și dantura
O altă cauză pentru mediul acid creat în cavitatea bucală sunt vărsăturile repetate, cum se întâmplă, spre exemplu, în cazul bulimiei. Prin vărsături, dinții pacienților sunt expuși frecvent acizilor foarte puternici din stomac, iar cavitatea bucală devine mult mai acidă comparativ cu cea a persoanelor sănătoase.