Expunerea la soare si protectia solara

Expunerea la soare si protectia solara

Soarele este important pentru sistemul nostru imunitar, pentru formarea vitaminei D si nu in ultimul rand pentru starea noastra de spirit. Nu e de mirare ca soarele ne imbie sa petrecem timp in aer liber. Insa circula foarte multe mituri in legatura cu expunerea la soare si protectia solara, care se stie deja, este importanta. Insa nu toate parerile in legatura cu acest subiect sunt si adevarate. Va prezentam mai jos o lista a celor mai populare idei gresite in acest sens.

Aplicarea suplimentara de crema prelungeste perioada de protectie

 

Gresit! Eficienta mijloacelor de protectie solara dureaza numai o anumita perioada de timp, ceea ce inseamna ca printr-o aplicare repetata a cremei –dupa baie de exemplu- efectul este reactivat insa nu prelungit. Este gresita si preconceptia potrivit careia pielea bronzata nu mai are nevoie de protectie solara. Bronzul ofera numai o anumita protectie impotriva razelor UV. Astfel ca si pielea bronzata are de suferit in cazul unei radiatii agresive, insa efectele sunt vizibile abia mai tarziu, spre exemplu sub forma unei imbatraniri premature si a pigmentarii pielii.

In plus: daca este necesara si o protectie impotriva tantarilor, aplicati intotdeauna mai intai crema de protectie solara si abia apoi pe cea (lichida) impotriva tantarilor.

La umbra. pielea nu se bronzeaza!

Gresit! Parerea potrivita careia nu este necesara aplicarea de crema de protectie solara atunci cand stam la umbra este si ea gresita. Pana la 85% din intensitatea radiatiilor sunt reflectate de nisip, apa si cladiri. Nici umbrelele de soare, nici norii nu pot obtura complet razele solare. Acesta este si motivul pentru care persoanele sensibile pot suferi de arsuri chiar daca petrec tot timpul pe plaja la umbra. De aceea retineti: chiar si cei care nu stau in razele solare directe ar trebui sa se protejeze prin aplicarea de crema de protectie solara.

Vestea buna este ca va puteti bronza chiar si la umbra, mai incet insa mai uniform si mai putin agresiv. Si inca o recomandare: evitati sa stati afara la orele pranzului in zilele deosebit de insorite.

In apa sunteti in siguranta

Nimic mai gresit! Dimpotriva, apa poate fi chiar mai periculoasa deoarece suprafata apei accentueaza razele. Asadar efectul soarelui este si mai mare – si anume pana la jumatate de metru sub pelicula apei unde ajung pana la 60% din razele UVB si aproximativ 85% din razele UVA. Atentie: dat fiind faptul ca in apa pielea se racoreste, de cele mai multe ori observam arsurile de pe spate cand este deja prea tarziu. De aceea se recomanda aplicarea unei creme rezistente la apa atunci cand doriti sa inotati.

Produsele rezistente la apa sunt mai durabile si protejeaza pielea impotriva clorului si a apei saline, dar si in acest caz este necesara repetarea in mod regulat a aplicarii cremei. In cazul copiilor, se poate apela si la o imbracaminte de protectie solara atunci cand se joaca in apa.

Imbracamintea protejeaza impotriva soarelui

 

Nu! Anumite raze UV reusesc ca patrunda prin materialele textile. In special camasile subtiri si stramte sau materialele umede permit trecerea razelor solare. Astfel ca pielea acoperita de un costum de baie de culoare deschisa, dintr-un material subtire, poate avea de suferit. De aceea se recomanda aplicarea cremei de protectie solara inclusiv sub costumul de baie, cu o jumatate de ora inainte de a merge la plaja.

Recomandare: in comert sunt disponibile solutii de curatare cu protectie solara, care dupa cateva folosiri confera articolelor de imbracaminte un strat de protectie prin care nu mai patrund razele solare. Se recomanda purtarea unor haine mai largi si preferabil de culori inchise. Se gasesc in comert si articole de imbracaminte cu factor de protectie solara intre 20 si 40, care sunt impregnate cu substante de protectie solara. Nu uitati palaria si ochelarii de soare!

Cremele de protectie solara (sunblock) confera protectie pe durata intregii zile

 

Nu este adevarat! Denumirea (sunblock) va poate induce in eroare, deoarece aceste produse nu pot bloca razele solare, dar se caracterizeaza printr-un factor foarte mare de protectie (peste 30). Pericolul aferent: multe persoane se simt protejate si uita sa reaplice crema de protectie solara la intervale regulate si in strat uniform.

Doar arsurile sunt periculoase

Gresit! Razele UV-B sunt cele responsabile pentru arsuri. Razele UV-A cu lungimi mari de unda, sunt responsabile pentru bronzarea pielii, insa si pentru imbatranirea acesteia si pentru riscul mare de cancer de piele. Astfel, si fara a suferi o arsura, pielea poate fi afectata de razele UV: cu cat pielea este mai expusa radiatiilor, cu atat creste riscul afectiunilor permanente. Soarele si caldura in exces pot provoca insolatii, care se manifesta prin tulburari ale sistemului de circulatie si printr-o stare de rau.

Protectie solara cu factor ridicat de protectie solara preintampina bronzul

 

Incorect! Multe persoane sunt de parere ca o crema cu factor mare de protectie solara, va preintampina bronzarea – fapt pentru care se decid sa foloseasca produse cu factori prea mici de protectie. Insa chiar si cu o crema cu factor foarte mare de protectie solara, pielea se va bronza, chiar mai uniform. Crema cu factor mare de protectie solara va ajuta sa evitati arsurile, iar bronzul va rezista mai mult.

Alergiile solare se datoreaza cremelor grase

Este corect insa numai partial! Alergiile la soare pot avea diverse cauze: medicamente, clor sau apa salina insa si predispozitiile genetice pot conduce la reactii alergice la razele UVA. De asemenea, produsele uleioase de protectie solara pot provoca alergii sau chiar asa-numita acnee estivala (denumire stiintifica Akne aestivalis). Asadar, alergiile la soare pot fi provocate de creme grase, insa nu numai.

Sunt problematice in special produsele de protectie constand in creme si emulsii, deoarece acestea contin emulgatori care pot provoca reactii alergice. In cazul unei acneei estivale, incercati un gel de protectie solara cu factor ridicat de protectie UVA, care nu contine grasime si nici emulgatori. Atentie: asigurati-va ca nici produsele cu aplicare dupa plaja si cele de ingrijire a pielii nu contin emulgatori. Acestea pot ramane pe piele timp de mai bine de 24 de ore si in combinatie cu razele UV pot provoca reactii de intoleranta.

Autobronzantele protejeaza pielea!

Nu! Cremele autobronzante nu confera nici o protectie impotriva razelor solare, acestea avand un efect pur estetic. Se combina cu elemente din stratul superior al pielii si il coloreaza – fara a influenta in vreun fel protectia impotriva soarelui.

Ca sa ai grija corect de tine si de familia ta, specialistii Alphega iti pun la dispozitie sfaturi utile pentru o ingrijire de nota 10 a fiecarui membru al familiei tale!

Speram ca acest articol te-a ajutat sa alegi protectia solara adecvata pentru a te putea bucura in voie de razele soarelui.

Spune-ne intr-un comentariu cat de utile sunt sfaturile Echipei Alphega!