Sulful - un mineral necesar în detoxifiere

Sulful - un mineral necesar în detoxifiere

Sulful este un mineral cunoscut încă din antichitate, care joacă un rol în metabolismul proteinelor şi detoxifiere. Excesul de sulf în organism poate fi dăunător. Sulful se regăseşte în numeroase alimente bogate în proteine şi joacă diferite roluri în organismul uman. Se regăseşte în aminoacizi din care formează proteine. Sulful reprezintă o parte importantă a ţesutului conjunctiv. Spre exemplu unghiile şi părul sunt foarte bogate în sulf.

 

Sulful detoxifică

Sulful este prezent în numeroase substanţe din organismul uman: spre exemplu în heparină, care funcţionează ca un inhibitor împotriva coagulării, dar şi în coenzima A, care este esenţială pentru valorificarea energiei în celule. În plus, sărurile acidului sulfuric (sulfaţii) joacă un rol important în detoxifierea organismului, spre exemplu pentru eliminarea substanţelor nocive din organism, precum alcoolul, şi evacuarea lor prin urină.

 

Asimilarea sulfului prin alimentaţie

Dat fiind faptul că, de regulă, sulful este asimilat din alimentaţie, nu există indicaţii privind doza zilnică recomandată. Sulful se regăseşte în majoritatea alimentelor care conţin proteine, deorece doi dintre cei mai frecvenţi aminoacizi (cistină, metionină) conţin sulf. Iată doar câteva dintre alimentele care conţin sulf:

  • brânză (parmezan);
  • crab;
  • hering;
  • carnea de porc;
  • carnea de pasăre;
  • arahide.

 

Carenţele de sulf

Sulful se regăseşte în aproape toate alimentele, astfel că nu sunt posibile carenţe de sulf în cazul unei diete echilibrate.

 

Excesul de sulf în organism

Excesul de sulf în organism este posibil, spre exemplu în cazul consumului prea multor alimente care îl conţin sau pentru a căror conservare sunt folosite legăturile de sulf. Acestea pot inhiba activitatea anumitor enzime.  Anumite persoane reacţionează deja şi la cele mai mici cantităţi de dioxid de sulf, prin simptome precum dureri de cap, stări de greaţă, senzaţie de balonare sau diaree. Sunt posibile şi reacţii alergice, intoleranţe alimentare sau chiar episoade astmatice.

Dioxidul de sulf distruge vitamina B1 şi biotina. Atunci când este asimilat în combinaţie cu molidben (în special în organe, cereale), aceste două substanţe formează împreună cu cuprul legături insolubile, cu consecinţe posibile precum carenţa de cupru.

Legăturile de sulf sunt folosite încă din Evul Mediu pentru a prelungi valabilitatea alimentelor. Inclusiv în prezent, dioxidul de sulf (E 220) şi sărurile acestuia, sulfiţii (E 221–228), sunt folosiţi în calitate de conservanţi şi antioxidanţi, spre exemplu în conservarea fructelor uscate, a vinului, a sucurilor de fructe sau a preparatelor din cartofi.

Sulful este cunoscut şi pentru proprietăţile sale terapeutice, regăsindu-se ca adaos în băi şi preparate pentru uz extern în tratarea afecţiunilor articulare. Aminoacizii sulfuroşi sunt folosiţi pentru a forma complecşi cu metalele grele şi pentru a le elimina din organism prin detoxifiere.