Calciul: mineral esential

Calciul: mineral esential

Nici un alt mineral nu este prezent in organismul uman precum calciul.

Organismul unei persoane adulte contine in medie 1000 - 1500 grame de calciu, iar 99% din aceasta cantitate se regaseste in oase si in dinti. Calciul intareste nu doar scheletul, ci joaca un rol important in functia muschilor, a  coagularii sangelui, a ritmului cardiac si a proceselor metabolice importante.

 

Calciu: actiune si proprietati

Sarcina principala a calciului este de a forma tesuturi tari in organism. Astfel, calciul este de neinlocuit pentru formarea, cresterea si reformarea oaselor si a dintilor. Bebelusii, copiii si persoane in varsta necesita un consum mai mare de calciu comparativ cu restul populatiei.

Pe langa rolul pe care il joaca in mineralizarea oaselor si a dintilor, calciul este necesar si in plasma. In functie de necesitati, calciul este preluat din depunerile din oase, iar calciul in exces este eliminat prin scaun.

 

Alimente cu calciu

Calciul este asimilat din hrana, in special din lapte si produse lactate. Printre cele mai bogate alimente in calciu se numara laptele dulce, sana, branza. Insa calciul se regaseste si in apa minerala, in fulgii de cocos, in semintele de susan, in oua si diferite soiuri de fructe. Pentru a putea asimila calciul, organismul are nevoie de vitamina D. Aceasta se regaseste in produse din faina integrala, in leguminoase si fructe uscate, in banane si caise. Este important si raportul calciu-magneziu din organism, care ar trebui sa fie de 2:1.

Doza zilnica de calciu recomandata unei persoane adulte este de 800 miligrame. Copiii si persoanele in varsta se confrunta cu un necesar sporit de calciu.

1000 miligrame de calciu se regasesc in:

  • 100 g parmezan
  • 200 g hasmatuchi
  • 300 g boabe soia
  • 300 g Mozzarella
  • 700 g iaurt
  • 800 g lapte
  • 1000 g branza proaspata

Carenta de calciu

Organismul asigura stocuri suplimentare de calciu in oase, de unde este preluat in sange atunci cand este nevoie. Atunci cand necesarul de calciu se mentine la cote inalte pe o perioada mai lunga, necesarul depasind cantitate de calciu asimilata prin hrana, oasele incep sa aiba de suferit. Pe termen lung, carenta relativa sau absoluta de calciu poate provoca aparitia osteoporozei, a rahitismului, a cataractei si a atrofiei musculare. Carentele de calciu pe termen scurt se manifesta prin crampe musculare si tulburari senzoriale.

Nu doar copii si persoanele in varsta se confrunta cu un necesar sporit de calciu, ci si femeile in timpul sarcinii si in timpul alaptarii, fapt pentru care se recomanda adaptarea alimentatiei in functie de necesitati.

 

Supradoze de calciu

In general, supradozele de calciu sunt gestionate direct de organism, prin eliminarea excesului de calciu prin scaun. Cu toate acestea, administrarea simultana de vitamina D sau pe fondul unor anumite afectiuni, sunt posibile supradozele de calciu care se manifesta prin stari de greata, varsaturi, constipatie, oboseala.

Eliminarea sporita prin rinichi poate conduce la o stare periculoasa de deshidratare, iar pe termen lung sunt posibile probleme precum calculi biliari, ulcer, calcifierea renala si calculi renali.