Epuizarea si oboseala continua: cauze si remedii

Epuizarea si oboseala continua: cauze si remedii

Multe persoane se plang de o epuizare si oboseala constanta. De multe ori insa lipsa somnului nu este singura cauza care se ascunde in spatele problemei. Atunci cand suntem mereu obositi, este posibil ca starea sa fie provocata de o boala. Astfel, oboseala se poate datora unui deficit de fier sau de vitamine. Inclusiv bolile severe cum ar fi cancerul sau depresia se pot ascunde in spatele acestor stari. Am pus laolalta cele mai frecvente cauze care pot conduce la o senzatie permanenta de oboseala.

Ce este oboseala?

Oboseala acuta reprezinta un mecanism de aparare care ne protejeaza impotriva suprasolicitarii. In timpul somnului, corpul nostru se regenereaza si capata din nou forta. Starea de oboseala poate fi provocata de un deficit de somn, fie cantitativ sau calitativ: asadar fie dormiti prea putin, fie calitatea somnului este atat de redusa incat somnul nu este suficient de odihnitor. Atunci cand corpul este privat in mod repetat de somn, se dezvolta starea de oboseala cronica. Aceasta se remarca prin problemele de concentrare, cresterea sensibilitatii la durere, senzatia de ochi iritati. Oboseala cronica poate indica insa si prezenta unei boli.

Permanent obositi – boala sub forma de cauza

 

Oboseala poate constitui un simptom care insoteste diferite afectiuni. De aceea, este necesar sa fie evaluata in raport cu celelalte simptome. Printre cauzele conditionate de boala ale oboselii se numara urmatoarele:

  • Deficitul de fier (anemia)
  • Apneea de somn
  • Boli infectioase
  • Boli metabolice
  • Cancer
  • Cauze psihice
  • Deficit de vitamine

Pe langa acestea, exista numeroase alte cauze care provoaca oboseala. Un indiciu important este urmatorul: aveti de-a face cu o oboseala naturala, sanatoasa sau o stare de oboseala provocata de boala: constientizati oboseala in mod placut sau neplacut?

Mereu obosit – cate remedii!

In cazul in care va simtiti mereu obositi trebuie sa stabiliti cauzele carora se datoreaza starea. Verificati apoi daca reusiti sa combateti starea cu urmatoarele sfaturi:

    • Incercati sa stabiliti daca oboseala este provocata de un deficit de somn sau de stresul de la munca. Verificati daca starea de oboseala dispare dupa un episod de somn la pranz.
    • Acordati atentie unei hidratari corespunzatoare (minim 1,5 l/ zi). Optati pentru o dieta echilibrata, bogata in vitamine.
    • Verificati daca starea de oboseala poate fi combatuta printr-un dus rece matinal.
    • Faceti miscare! Activitatea fizica pune la treaba sistemul circulator si combate oboseala.

In cazul in care probleme se mentin, adresati-va unui medic pentru a stabili cauzele oboselii. In special in cazul in care alaturi de oboseala observati si alte simptome, este posibil sa aveti de-a face cu o boala.

Mereu obosit– cauze psihice

Oboseala poate avea atat cauze fizice cat si psihice, in special atunci cand oboseala este insotita de extenuare si o dispozitie apasatoare. Cauza oboselii ar putea fi depresia. Persoanele care sufera de o depresie au deseori probleme cu somnul, uneori fara a reusi sa inchida un ochi toata noaptea. O alta situatie tipica este cea in care in ciuda unui somn suficient, cei afectati nu se simt odihniti si revigorati, ci obositi si in continuare extenuati. In cazul in care va simtiti obositi in permanenta, fara vlaga, fara vitalitate, ar trebui sa solicitati ajutor psihologic.

Mereu obosit – anemia ca posibila cauza

       

Starea de oboseala permanenta poate fi cauzata si de o anemie, care se poate forma spre exemplu in urma unei tulburari a productiei de celule in maduva osoasa, sau de o distrugere sporita respectiv pierdere a celulelor rosii. De asemenea, poate fi si cazul unui deficit de vitamina B12, acid folic sau fier.

       

Deficitul de fier se numara printre cele mai frecvente cauze ale anemiei: peste ¾ din cei care sufera de anemie, se confrunta cu un deficit de fier. Fierul este absolut necesar pentru formarea sangelui, acesta fiind parte componenta a hemoglobinei care formeaza oxigenul din sange. Dat fiind faptul ca sangele transporta oxigenul in intregul corp, in cazul deficitului de fier, celulele au mai putin oxigen la dispozitie, iar atunci cand creierul este alimentat cu oxigen in cantitate insuficienta, se instaleaza starea de oboseala.

Fierul este prezent in alimente precum carnea, ouale, laptele, dar si in produsele din faina integrala si in leguminoase. Atunci cand cantitatea de vitamina C din corp este suficienta, fierul consumat este mult mai bine asimilat.

       

Mereu obosit – Apneea de somn ca posibila cauza

       

Termenul apnee de somn descrie scurte opriri ale respiratiei in timpul somnului. Acestea apar ca urmare a relaxarii puternice a muschilor faringelui. Astfel, partea superioara a cailor respiratorii coboara si obtureaza trecerea aerului. Aceste pauze de respiratie pot dura in unele cazuri extreme pana la un minut, situatie in care corpul se alarmeaza si persoana in cauza se trezeste, de cele mai multe ori incercand sa inspire. In unele cazuri insa, persoana in cauza nu se trezeste, fiind mentinute numai anumite functii ale corpului.

Prin oprirea respiratiei, corpul si in special creierul nu mai este alimentat cu suficient oxigen. In plus, somnul marcat de trezirile nocturne- pe care persoana in cauza nici nu le retine- nu mai este odihnitor. De aceea, starea de oboseala se mentine sau apar episoadele de somn de cateva secunde.

Simptomele tipice ale apneei de somn sunt durerile de cap, ameteala, senzatia de gura uscata, transpiratia nocturna. In timpul noptii, apneea de somn se remarca prin sforait intrerupt de pauze de respiratie. Deseori aceste pauze de respiratie se incheie printr-un oftat puternic sau un sforait foarte sonor.

Probabilitatea apneei de somn creste odata cu luarea in greutate, cu consumul de alcool si musculatura neantrenata a gatului. Aceasta din urma poate fi antrenata prin folosirea unui instrument muzical de suflare.

Mereu obosit – deficit de vitamine ca posibila cauza

       

Starea de oboseala permanenta ar trebui sa va dea de gandit: dieta dvs. este echilibrata? Deoarece un consum deficitar de vitamine se poate observa printr-un corp obosit, lipsit de energie.

In cazul in care aveti suspiciuni in privinta deficitului de vitamine, consultati un medic si solicitati un control pentru a stabili cu exactitate cauzele oboselii. Daca suspiciunea dvs. este confirmata, medicul va ca prescrie preparate vitaminizate in functie de necesarul dvs.

Mereu obosit – bolile infectioase ca posibila cauza

       

Prin boli infectioase sunt descrise acele boli provocate de un agent patogen. Printre acestea se numara gripa, febra glandulara Pfeiffer, dar si malaria si SIDA.

Dat fiind faptul ca odata cu aparitia bolii infectioase, corpul este slabit, si ca regenerarea este mai eficienta in timpul somnului, oboseala este permanenta pana la ameliorarea bolii. Starea de oboseala si de epuizare sunt usor de observat in timpul gripei. Insa in timp ce gripa se vindeca in termen de o saptamana, exista si boli infectioase cu tratament de lunga durata: simptomele se pot observa de-a lungul lunilor sau chiar al anilor. Unele boli infectioase, cum ar fi febra glandulara Pfeiffer nu sunt diagnosticate dupa mult timp, deoarece simptomele tipice lipsesc.

Una dintre bolile infectioase care este mereu insotita de o stare de oboseala este boala somnului (tripanosomiaza). Aceasta boala tropicala este produsa de Trypanosome (protozoare flagelate).

In cea de-a doua etapa a bolii se instaleaza tulburari grave de somn. Popular, narcolepsia este descrisa ca boala a somnului, desi in acest caz avem de-a face cu o tulburare neurologica, care se manifesta cu atacuri de somn peste zi. Dat fiind faptul ca aceste atacuri de somn se instaleaza foarte rapid si puternic, si o scadere puternica a tonusului musculaturii cei afectati cad pur si simplu din picioare.

Mereu obosit – boli metabolice ca posibila cauza

       

Anumite boli metabolice cum ar fi diabetul sau hipotiroidismul pot reprezenta cauzele unei stari de permanenta oboseala. Starea de oboseala este insotita si de valori necorespunzatoare ale glicemiei in sange.

De asemenea, hipotiroidismul poate atrage dupa sine o stare permanenta de epuizare, atunci cand glanda tiroida produce prea putini hormoni. Printre simptomele hipotiroidismului se numara si lipsa apetitului, frecventa sporita a infectiilor, par si unghii fragile, probleme de concentrare, luare in greutate si starea de oboseala.

Permanent obosit – cancerul ca posibila cauza

       

In cazul in care oboseala nu poate fi explicata prin nici o alta cauza, ar trebui luata in considerare posibilitatea ascunderii unei boli canceroase in spatele oboselii. Deoarece majoritatea formelor de cancer este insotita de o stare de oboseala, de reducere a puterii, de slabire. Aceasta forma speciala de oboseala este cunoscuta si sub numele de ‚Fatigue‘, termen provenit din franceza, care inseamna oboseala, stare de sfarseala.

Deseori sentimentul de oboseala nu se datoreaza numai bolii, ci si tratamentelor la care este supus pacientul, cum ar fi chimioterapia. Pentru a combate oboseala, se impune un ritm strict de somn si activitati fizice pe masura.

A nu se confunda starea ‚Fatigue‘ cunoscuta in timpul suferintelor de cancer, cu sindromul oboselii cronice (Cronic Fatigue Syndrom). Acesta din urma descrie o stare de extenuare, care dureaza peste o jumatate de an. Pe langa oboseala, in cazul sindromului epuizarii cronice, apar si simptome precum dureri de cap, de gat, dureri musculare, tulburari intestinale si de concentrare.

Cauzele care declanseaza acest sindrom nu sunt inca clare. Pe langa alte probleme acute, cum ar fi infectii, probleme psihice par sa joace un rol important.