Cum se formează calculii?

Cum se formează calculii?

Cei mai frecvenți calculi sunt cei renali și cei biliari, dar sunt și alte organe care pot dezvolta calculi: glanda salivară, pancreasul, tractul gastro-intestinal. În funcție de organul în care se formează, calculii pot afecta major funcția organelor.

Formarea calculilor

Afecțiunile provocate de calculi sunt stări determinate de depuneri în organele pline cu lichide precum glanda salivară, vezica biliară sau rinichii. Dacă studiem îndeaproape lichidele respective (saliva, bila sau urina), observăm că nu constau exclusiv din apă, ci și din minerale, electroliți, grăsimi, glucoză etc., care se dizolvă în apă.

În cazul în care cantitatea de lichide este prea mică pentru componentele dizolvate, se formează mai întâi cristale microscopice, a căror dimensiune crește în timp, mai întâi sub formă de nisip, apoi calculi. Calculii de mici dimensiuni pot fi eliminați din organ odată cu lichidul, însă, imediat ce ating o anumită dimensiune, împiedică funcționarea normală a organului în care s-au format. Imposibilitatea de eliminare a lichidului dintr-un anumit organ duce la apariția de inflamații, deoarece irită spațiul din jur prin suprafața lor rigidă. Deseori calculii sunt descoperiți atunci când creează deja probleme.

Afecțiunile provocate de calculi

Cei mai cunoscuți sunt calculii biliari. Aceștia se formează pe fondul unui raport ineficient de acizi biliari, grăsimi și colesterol în vezica biliară și pot rămâne multă vreme nediagnosticați, până când provoacă inflamația dureroasă a vezicii biliare.

De îndată ce calculii ajung împreună cu lichidul biliar în tractul biliar, situația devine problematică deoarece calculii pot obtura tractul biliar, oprind astfel scurgerea bilei. Tractul biliar se încheie printr-o deschidere de mici dimensiuni în duoden, prin care calculul trebuie să pătrundă pentru a părăsi apoi organismul prin intestin. Deseori, exact această strâmtoare creează probleme deoarece calculul se poate bloca, obturând astfel scurgerea bilei și secreția digestivă provenită din pancreas.

Scurgerea pancreasului ajunge direct în tractul biliar, iar calculii pot ajunge chiar și în tractul pancreasului, formând astfel calculi pancreatici. Această stare periculoasă evoluează deseori în pancreatită acută.

Calculii renali sunt mai puțin frecvenți decât cei biliari. O dată ce ating o anumită dimensiune, aceștia mai pot fi eliminați numai prin contracții musculare dureroase și puternice pentru a ajunge  prin ureterul îngust în vezică. Ajunși în vezică aceștia împiedică eliminarea urinei și provoacă apariția colicii renale.

Calculii în vezica urinară – în anumite condiții, aceștia pot continua să crească în dimensiuni și să nu fie eliminați prin uretere. Calculii din vezica urinară pot reprezenta cauza infecțiilor repetate ale vezicii urinare.

Calculii salivari sunt mai puțin frecvenți, însă sunt foarte dureroși. Organismul uman este prevăzut cu trei perechi de glande salivare, cea mai cunoscută fiind glanda salivară parotidă. Glandele salivare mai mici, localizate în maxilarul inferior, sunt cel mai des afectate de calculi salivari – tractul lor este foarte lung, îndoit, iar saliva produsă aici este mai lichidă decât cea produsă de glanda parotidă, fiind transportată contra-gravitațional de jos în sus.

Coproliții sunt formați din scaun întărit și sunt eliminați deseori fără a fi observați, o dată cu scaunul. Din păcate, coproliții se pot forma și în apendicele vermiform unde pot provoca infecții ale cecumului sau chiar obturații intestinale care pot pune viată pacientului în pericol.