Farmacia din familie se invata



Farmacia din familie se invata
1. Ce reprezintă profesia de farmacist pentru dumneavoastră şi ce v-a inspirat să optaţi pentru ea?

      Inca de mic copil mi-am petrecut timpul printre rafturile farmaciei, cotrobaind prin sertare si spionand-o pe mama mea, tot farmacist, cand prepara diverse unguente si solutii in laborator. Eram fascinata de dedicatia mamei pentru profesie, de caracterul relatiei cu pacientul. Ea m-a inspirat sa devin farmacist. In timpul practicii nu constientizam la fel de mult ca dupa terminarea studiilor , importanta relatiei farmacist-pacient. Vazandu-ma in fata faptului implinit, am realizat ca se creeaza o conexiune vitala, ca pui suflet, te implici, devii bolnav odata cu pacientul si chiar il intelegi.
Si iata-ma astazi, la 30 de ani, cu experienta castigata in farmacie, descoperind importanta farmacistului si rolul sau in viata pacientului.

2. Cum a ȋnceput povestea dvs? Vorbiţi-ne puţin despre istoricul farmaciei dumneavoastră.

     Suntem penultima farmacie deschisa in Adjud, in urma cu aproape 20 ani. Mama mea este cea care a pornit in aceasta aventura, timp in care jongla si cu atributiile familiale, iar farmacia s-a dezvoltat cu suflet si pasiune pe parcurs. In cadrul ei activam, impreuna cu mama, si eu si sora mea.
Am realizat in ultima perioada nevoia de imbunatatire a serviciilor si Alphega a fost alaturi de noi pentru a ne da curajul sa incepem acest proces de modernizare. In prezent facem investitii pentru schimbarea imaginii si dezvoltare.

3. Daca ar fi să vorbiţi despre provocările pe care le aveţi ca farmacist, care sunt ele?

Cea mai mare provocare o constituie cresterea increderii pacientului in farmacistul comunitar. Cred ca profesia de farmacist a avut de suferit foarte mult de pe urma comportamentelor mercantile ale multora dintre colegii mei farmacisti. Drept urmare pacientul nu mai constientizeaza importanta farmacistului in societate si il catalogheaza drept vanzator, de medicamente. Trebuie sa aducem aceasta profesie la standardul la care era acum 20-30 de ani, cand farmacistul era cel care imbunatatea starea de sanatate a pacientului, cand sfatul lui era necesar, pretios, indispensabil chiar.

4. Care consideraţi că este rolul unui farmacist ȋntr-o comunitate? Cum contribuiţi dvs şi echipa dvs la viaţa comunităţii?

Echipa cu care lucrezi este foarte importanta. Intotdeauna in colectivul nostru a existat o colaborare; colaborare care evident este in intersul pacientului. Ne consultam pentru a ne asigura ca pacientii nostri primesc cele mai bune sfaturi. Rolul farmacistului si al colegilor lui este de a se integra in comunitate, de a simti “pulsul” acesteia. Farmacistul trebuie sa fie primul contact al pacientului cu sistemul medical, el iti poate ameliora suferinta ori te poate indruma spre un consult medical de specialitate.

5. Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, „reţeta de succes” a unei farmacii?

In farmacie auzi tot felul de povesti, de la cele mai usoare suferinte, pana la adevarate drame. Pentru ca un pacient sa-ti devina fidel, important este sa-l asculti sis a incerci sa-I ameliorezi suferinta, iar daca nu este de competenta ta, sa-l directionezi inspre medicul competent.

Evident ca pacientii revin si datorita disponibilitatii medicamentelor necesare tratamentului. Nu poti tine pacientii sanatosi doar cu sfaturi, dar cu depozitul gol. Cred ca si personalul farmaciei isi asuma o parte din “vina”. Fiecare pacient interactioneaza mai bine sau se simte mai apropiat de unul sau altul din angajati. Asta nu-i un lucru rau, in fond suntem mai mult decat un colectiv, suntem o familie.

6. Care sunt motivele pentru care pacienţii revin ȋn farmacia dvs ? Puteţi să ne daţi câteva exemple?

Consider ca sunt norocoasa pentru ca mi-am putut exercita profesia intr-un orasel mic, in care pacientii sunt fideli, iar comunicarea cu acestia se leaga mai usor. Mai ales ca eu am copilarit in farmacie si am avut ocazia sa interactionez cu pacientii, sa-i cunosc indeaproape. Relatia cu pacientii nostri este una stransa. Unii pacienti traverseaza tot orasul pentru a veni la noi in farmacie. In cazul nostru, disponibilitatea ne recomanda. Ne straduim in permanenta sa tinem pasul cu toate noutatile din domeniu, pentru a putea consilia pacientii in privinta noilor metode de tratament.

7. Farmacistul Alphega reprezintă farmacistul de familie. Puteţi să ne descrieţi conceptul de „farmacist de familie”?

Farmacistul de familie reprezinta farmacistul care si aduce aminte ca acum o luna de zile ai fost la farmacie si ca ai primit sfaturi despre imbunatatirea starii de sanatate a copilului tau, iar cand revii cu o problema a parintelui sau a ta, acesta te intreaba ce mai face copilul tau. Este cel care te cunoaste , iti cunoaste familia si are un sfat pentru fiecare din membrii acesteia.

9.De ce ar trebui să se orienteze pacientul către o farmacie de familie, spre deosebire de o farmacie de lanţ? Cum aţi caracteriza activitatea dumneavoastră ȋntr-o astfel de farmacie?

Cred ca intr-o farmacie de familie atmosfera e alta, mai calda, mai primitoare, mai prietenoasa. Noi ne cunoastem pacientii.
Intr-o farmacie de lant sesizez raceala angajatilor, disponibilitate exista, insa interesul si devotamentul farmacistului dintr-o comunitate restransa, de familie este notabil mai intens.
Mai mult, avem o baza de date a pacientilor si ne interesam periodic de sanatatea lor si cum putem sa venim in sprijinul nevoilor acestora, de exemplu prin aprovizionare eficienta.

9. Ce s-a schimbat ȋn farmacia dvs odată cu aderarea la programul Alphega?

Farmacia noastra este una micuta, intima, in care inainte de aderare, produsele erau asezate pe raft fara vreun soi de aranjament. Odata cu aderarea la programul Alphega, ordinea a “aterizat” in farmacie.
Angajatii sunt preocupati de aspectul rafturilor noi, iau parte la cursuri de perfectionare mai des, iar eu, in calitate de farmacist, am ocazia sa imbunatatesc sistemul operational datorita informatiilor pretioase oferite de initiatorii proiectului.

10. Care a fost reacţia pacienţilor când au intrat ȋn noua farmacie Malvira-Alphega?

Initial cativa din pacienti au intrebat panicati daca inchidem, ne mutam sau am vandut farmacia. Evident i-am calmat explicandu-le intentia noastra si ce beneficii ofera modificarile implementate de Alphega. Alphega ne ajuta sa ne modernizam si astfel imbunatatim serviciile acordate pacientilor.
Parerile pacientilor sunt bune, au primit cu caldura initiativa noastra, mai ales cand au inteles care sunt pasii necesari schimbarii, sunt inspirati de ei si sunt realizati pentru ei, pentru inbunatatirea relatiei cu ei.

11.O farmacie Alphega este o farmacie aproape de pacienţi ? Cum veţi fi mai aproape de pacienţii dvs de acum ȋnainte?

Odata cu implementarea tuturor beneficiilor proiectului Alphega, vom reusi sa fim mai aproape de acestia, prin programe dedicate afectiunilor cronice. Iar odata cu perfectionarea cunostintelor angajatilor vom putea fi mai apropiati de pacienti , oferindu-le consultanta personalizata si optiuni de tratament pentru ei.

12.Aveti un mesaj pentru pacienţii dvs?

Vrem sa ne ocupam de fiecare pacient in parte pentru ca relatia noastra sa fie mai durabila si astfel sa crestem increderea acestora in farmacistul de familie. Cu rabdare si devotament avem grija de fiecare membru al familiei dumneavoaastra.